"In general, spun sincer ce gandesc. Dar astazi asta e o mare greseala, pentru ca risti sa fii inteles gresit."
Napoleon BonaparteSuna frumos sintagma “libertate de opinie”, nu? Sta la temelia democratiei cu care ne laudam prin toata lumea. Numai ca, odata ajunsi acasa, nu mai convine oricui nici atata libertate, nici atatea opinii. Si nu glumesc. Numai ultimele evenimente, ma refer la asumarea raspunderii guvernului pe modificarile la codurile civil si penal incluzand codurile de procedura civila si penala, sau la zvonurile despre arestari ai unor lideri din presa romana, ne arata clar ca libertatea de opinie incepe sa fie “estompata”, ca sa nu zic de-a dreptul oprimata.
Hai sa va mai dau un exemplu. Unul din administratie locala. Marti (ca tot sunt trei ceasuri rele), pe 07.04.2009, a avut loc sedinta extraordinara a consiliului local sector 6, sedinta in care trebuia discutat bugetul pe anul 2009 si utilizarea fondului de rulment.
Facand abstractie de faptul ca proiectele de pe ordinea de zii urmau sa fie amendate si corectate, primarul PD-L Poteras a dorit sa introduca in discutia consiliului un nou proiect de hotarare care avea ca obiect reabilitarea termica a 88 de blocuri. Pana aici toate bune si frumoase, laudabila preocuparea primariei, dar la experienta sa dom’ primar ar fi trebuit sa stie ca ca acest lucru nu se poate. Doreste doar sa mai puna o floare la butoniera? sa dea sperante desarte oamenilor care asteapta deja de ani proiectul acesta? Mai mult, primarul PD-L nu stie ca reabilitarea termica este exclusiv proiect guvernamental sustinut din fondurile primariei, guvernului si prin contributia asociatiei de proprietari.
Consilieri PNL au atras atentia asupra incalcarii procedurilor legale, cu toate ca reabilitarea termica este un proiect care constituie o prioritate pentru PNL. Pana la urma, nu are importanta ce fel de proiect sau hotarare sau decizie se afla in discutie, nu se poate incalca legea cu buna stiinta invocand de fiecare data o ,,prioritate a comunitatii” sau ,,binele cetatenilor” sau pentru a satisface poftele primarului. Efectul atentionarilor facute de consilierii PNL a fost sa nu li se mai acorde cuvantul, sa le fie ignorate luarile de pozitie si sa se treaca la masinaria de vot PSD-PD care calca totul in picioare!!! Asta cu “trecem la vot” pentru ca suntem mai multi este o smecherie a majoritatii, care isi face mendrele bagand pumnul in gura oricui, ca na, sunt mai multi. La fel vor face pesedistii si pedelistii si la codurile civil si penal. Ce libertate de opinie, o sa ne dea Coalitia cu democratia majoritatii peste degete! Ca democratia, doamnelor si domnilor, nu mai pleca de la respectarea legii, ci de la mofturile sau interesele alora care-s mai multi. As zice si io ca Lapusneanu, ca-s multi si prosti, ca tot e libertate de opinie, dar parerea mea nu o sa treaca la vot.
Asa s-a intamplat si in Consiliu. Pentru a atrage atentia asupra neregulilor, consilierii PNL au fost fortati sa paraseasca sedinta. Iata oprimarea libertatii de opinie in toata spelendoarea ei, ca in democratia domnilor nu conteaza ce si cum, ci mai ales cat!!! Si sa nu intrebati cat. Ca doar sunt 88 de blocuri pe care ar trebuie sa le reabilitam, da? Cat cred ca e destul de mult, spun si eu aici, unde cat de cat nu imi altereaza nimeni libertatea de opinie.
Copyright © 2008 demirelspiridon.ro - Creat si administrat de WSI