Tara arde…

Poate sunt carcotas din fire, insa ma tot uit la oamenii din jurul meu si ii vad ingrijorati. Ii aud vorbind de cei aproape un milion de romani care isi vor pierde slujbele. Nu-s populist din fire, dar cred ca atunci cand o problema loveste mai mult de 100.000 de oameni, e grav. Iar cand nu e vorba de victime ale inundatiilor imposibil de prevazut, ale alunecarilor de teren, ale cutremurelor sau cine stie ce alte catastrofe, nu cred ca e suficient sa numaram daunele. Si nici “sfatosenia” prezidentiala de a-i trimite pe tineri in armata, ca sa scape de mania angajatorilor si pericolul somajului nu mi se pare tocmai in regula. Cred ca rolul guvernantilor e de a gasi solutii. Una dintre solutiile aste sunt locurile de munca. Orice om cu mintea acasa stie ca astia 800.000 de someri sunt parinti, frati sau alte soiuri de rude a inca 2.000.000 de oameni. Ca ajutoarele de somaj sunt bani platiti de stat, din impozite sau din imprumuturi externe. Si, mai mult, ca daca nu se gasesc solutii viabile, nu ai cum sa le dai paine. Si nici nu poti sa ii lasi sa moara. Iar sectoarele si plantoanele nu rezolva nimic, decat pentru o mica parte dintre cei loviti de disparitia joburilor.

Nu cred ca mai numar, de ani de zile, oamenii care vin in audiente prin institutii sa ceara job. Pentru ei, pentru ai lor… Iar acum sunt de-a dreptul rau, dar nu ma pot abtine: primarul nostru cel de toate zilele (Poteras, Cristian Poteras, da), in loc sa vada cam cum ar putea administratia sa gaseasca vreo varianta sa mai scoata cativa someri din haznaua ce li se deschide sub picioare, se realege presedinte. Mda. Nu presedinte de partid, nici de scara de bloc – de federatie de lupte. O fi bine, o fi rau, nu stiu, dar imi aduc aminte de presa afurisita care scria, la un moment dat, de anumite interese dosite discret in spatele federatiei in cauza tocmai de interminabilul ei presedinte. Aici. Poate doriti sa revedeti…